În conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ GĂICEANA, COMUNA GĂICEANA, JUDEȚUL BACĂU
organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant
– secretar școală studii medii – durată nedeterminată, normă întreagă
CONDIŢIILE DE PARTICIPARE
- a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exerciţiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va cuprinde următoarele documente:
- a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
- d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
- e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- g) curriculum vitae; EUROPASS
Actele prevăzute la lit.b) și c) vor fi prezetate în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
CONDIŢII SPECIFICE DE PARTICIPARE:
– studii medii cu diplomă de bacalaureat cu profil/specializare informatică sau economic
– vechime minimă 3-6 luni în domeniul financiar contabil
– recomandare de la ultimul loc de muncă
– cunoștințe avansate de operare calculator (office, motoare de căutare, platform educaționale)
– cunoștințe privind întocmirea și administrarea corespendenței oficiale
– cunoștințe de utilizare a softurilor specifice activității din învățământ (SIIIR, Edusal, Revisal)
– noțiuni de comunicare în relații publice
CONDIŢII DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI:
– depunerea dosarelor se va face în perioada 10 –20octombrie 2022 la sediul Şcolii Gimnaziale Găiceana de luni până vineri între orele 900 – 1400
- Selecția dosarelor depuse: 21.10.2022.
- Afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor depuse: 22.10.2022, ora 10:00.
- Depunerea contestațiilor în urma selecției dosarelor depuse: 22.10.2022 între orele 10:00 – 13:00.
- Afișarea rezultatelor în urma contestațiilor depuse: 23.10. 2022, ora 10:00.
- Susținerea probei scrise: 31.10.2022 , ora 9.00.
- Afișarea rezultatelor probei scrise: 31.10.2022, ora 14:00.
- Depunerea contestațiilor în urma susținerii probei scrise: 31.10.2022, între orele 14:30 – 15:00.
- Afișarea rezultatelor în urma contestațiilor depuse: 31.10.2022, ora 16:00.
- Susţinerea probei practice: 01.11.2022, ora 09:00.
- Afişarea rezultatelor probei practice: 01.11.2022, ora 12:00.
- Depunerea contestaţiilor în urma susţinerii probei practice: 01.11.2022, între orele 12:00 – 13:00.
- Afişarea rezultatelor în urma contestaţiilor depuse: 01.11.2022, ora 14:00.
- Susținerea interviului: 01.11.2022, ora 14:30.
- Afișarea rezultatelor în urma susținerii interviului: 01.11.2022, ora 16.00
- Depunerea contestațiilor în urma susținerii interviului: 02.11.2022, între orele 10 –12:00.
- Afișarea rezultatelor în urma contestațiilor depuse: 02.11.2022, ora 14:00
- Afișarea rezultatelor finale: 02.11.2022, ora 15:00.
TEMATICA PENTRU CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE SECRETAR 1. Contractul individual de muncă
- Actele de studii şi documentele şcolare în învăţământul preuniversitar
- Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ preuniversitar
- Încadrarea personalului din învăţământul preuniversitar
- Particularități ale salarizării din învăţământul preuniversitar
- Protecţia informaţiilor clasificate: definiţii, informaţii cu caracter de secret de serviciu
- Cunoştinţe de legislaţie privind emiterea şi evidenţa deciziilor, a adreselor oficiale si a adeverintelor
- Arhivarea și circuitul documentelor
- Cunoştinţe generale de gramatică şi ortografie a limbii române
- Cunoştinţe de operare pe calculator (Word, Excel, etc)
- Cunoştinţe de utilizare a softului specific activităţii în şcoli (EDUSAL, REVISAL, SIIIR)
B I B L I O G R A F I E PENTRU CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE SECRETAR
- Legea 1/ 2011 – Legea educației naționale cu completările și modificările ulterioare
- OME nr. 4183/04.07.2022 privind Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar
- Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu completările și modificările ulterioare
- Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, actualizată
- HG 286/2010 privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a condițiilor de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice
- Norme metodologice privind efectuarea concediului de odihnă pentru personalul didactic aprobate cu Ordinul 5559/7.10.2011
- Legea 263/2010 actualizată – privind sistemul unitar de pensii publice
- Criterii de normare a personalului didactic auxiliar și nedidactic potrivit Notificării MEN 4499/1999
- HG 1294/2004 – acordarea ajutorului financiar ”Euro200”
- OME nr.5379/07.09.2022 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat
- Ordin 5565/31.10.2011 – Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar
- HG 500/2011 privind Registrul general de evidență al salariaților
- Legea 53/2003 Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare
- Legea 16/1996 Legea Arhivelor Naționale
- Ordin nr. 5154 din 30 august 2021 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar
Comportamentul şi conduita:
– Să aibă un comportament şi o conduită adecvată unei instituţii de învăţământ atât faţă de copii, cât şi faţă de colegi.
Cerinţe psihologice:
- Asumarea responsabilităţii;
- Rezistenţa la sarcini repetitive;
- Adaptarea la sarcini de lucru schimbătoare;
- Echilibru emotional;
Concursul constă în următoarele etape succesive:
– selecţia dosarelor de înscriere
– proba scrisă
– proba practică
– interviu
Director,
Prof. Albu Ioan Cristinel
